În România se circulă groaznic. De ce? Pentru că nu avem o educație generală, nesimțirea se răsfrânge asupra tuturor palierelor societății, inclusiv în traficul de pe șosele. Cu toate acestea, pe lângă nesimțire și proasta creștere a copiilor născuți după Revoluție, mai sunt cel puțin 3 motive principale pentru care haosul degenerează într-un haos fără margini pe străzile din România.
3 motive pentru care există atât de mult haos în trafic
- Nu există poliție pe stradă. Românul nu știe de frică pentru că nu stă nimeni cu boata lângă el în trafic. E lucru știut: românul e disciplinat numai dacă stă cineva lângă el să-i tragă o palmă după ceafă atunci când greșește. Din păcate, poliția rutieră în România e puțină și stă unde nu trebuie.
- Examenul psihologic e o glumă proastă. În momentul în care dai de permis, înainte să începi orele, faci un mic test psihologic astfel încât oamenii să vadă că nu ești nebun, că ești apt pentru a conduce o mașină. După părerea mea, este un examen mult prea simplu și făcut de cele mai multe ori de cei care lucrează în școală. Dacă s-ar introduce un examen care să scoată în evidență demenții, racerii și multe alte personaje obscure, inclusiv nesimțiții, alta ar fi soarta pe șoselele noastre.
- Examenul de traseu e o glumă proastă. Păi când vezi că pe stradă ajung femei care nu sunt în stare să dea 3 metri cu marșarierul, că nu sunt în stare să-și dea seama în ce direcție se duce mașina dacă ia dreapta de volan în marșarier, realizezi că examenul de traseu din cadrul examenului pentru obținerea permisului pentru categoria B a fost cumpărat. Pericolele publice nu au ce căuta pe stradă iar examinatorii de la proba practică sunt ultima lor portiță.