Saturday 14th December 2024
10AM - 5PM, Mon - Fri

uraPrima întrebare pe care o vezi în secțiunea de comentarii a unui canal de YouTube în care un vlogger conduce sau etalează o mașină mai scumpă este „De unde ai bani?”. Observ că există un fel de ură la nivel național pentru cei care au bani și se etalează cu ei sub o formă sau alta. Trăim într-o țară săracă în care unii au de toate și alții nimic, nu mai există practic clasă de mijloc iar în rândurile celor ce n-au, se naște o mare supărare, pe care și-o manifestă evident online.

Se poate numi și HATE pentru cei care se ocupă cu YouTube deși de multe ori se ajunge la acest hate și din cauza faptului că youtuberii nu știu să gestioneze anumite situații. De exemplu, ura pentru cei care au este alimentată de youtuberi din faptul că nu răspund la întrebări.

Din moment ce tu eviți să spui ceva, orice „De la mama” „Am câștigat la pariuri”, „Din Bitcoin”, atunci când ești întrebat de unde ai bani, oamenii vor considera că ai ceva de ascuns. E bine să fii foarte transparent atunci când te expui maselor astfel încât să nu aibă nimeni ce să-ți reproșeze.

Ura pentru cei ce au și se afișează nu ar mai exista dacă ar exista această transparență despre care vă povesteam mai devreme, mai ales în contextul în care cunoaștem faptul că în țara asta se fură. 90% dintre cei pe care-i întrebi de unde cred că au X sau Y bani, o să spună „A furat” sau „Are părinți care au furat” și chestii de-astea. Cei care au se ascund de multe ori și chestia asta clar nu este în avantajul lor. Spune frate ce ai de spus, răspunde tuturor, fii transparent și vei vedea că nu o să mai ai parte de hate nefondat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back To Top