Friday 13th December 2024
10AM - 5PM, Mon - Fri

Marea Britanie – una dintre țările cu cele mai permisive legi în ceea ce privește migrația. Din păcate, aceste politici au dus la intrarea în țară și acordarea cetățeniilor unor oameni care nu au nici o treabă cu civilizația. Mă refer aici la o mare parte a musulmanilor și a africanilor. Nu băgăm pe toți în aceeași oală, nu toți musulmanii sau africanii sunt răi și fac nasoale, însă marea lor majoritate cam cu asta se ocupă odată ce ajung în Europa. În clipul de mai jos avem un grup de vreo 3 negri care bat un tânăr și-i fură bicicleta într-o stație de autobuz din evident, Marea Britanie.

Noroc cu șoferul de TIR care vede toată scena și sare în ajutorul tânărului aflat la ananghie. Bravo lui, așa ar trebui să facem cu toții în momentul în care vedem că cineva are o problemă, să luăm atitudine. Dacă cei din jur ar lua atitudine în momentul în care cineva este agresat, nu ar mai exista agresiuni în mijlocul străzii, ziua în amiaza mare. Nu ar mai avea nimeni curaj să facă așa ceva, pentru că ar știi că o vor lua pe coajă de la ceilalți. Nici un musulman căruia Anglia i-a deschis poarta care să bată femei pe stradă din pricina religiei, nici un african care să jefuiască oamenii pe stradă.

Încă o dată, jos pălăria pentru acest șofer de camion care a luat atitudine. Marea Britanie trebuie să rezolve odată pentru totdeauna problema sălbaticilor care nu pot sau nu vor să se civilizeze. Pe unii îi înțeleg, e greu să își schimbe atitudinea dar dacă nu o fac, să plece înapoi de unde au venit. Un asemenea clip ar trebui să fie dovada unei expulzări fără judecată, fără proces.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back To Top