Uite pe tati! Nu e tati… Despre copiii fără tată

Mi s-a întâmplat de câteva ori destul de recent să mă trezesc pe stradă cu copii care vin la mine și strigă „tati tati”. Săptămâna trecută mi s-a întâmplat de două ori. La început nu am dat atenție dar când faza s-a repetat cu alt subiect, m-a pus oarecum pe gânduri.

De ce să meargă copiii la străini pe stradă și să strige „tati”? Deși inițial nu găseam răspuns la așa ceva, am realizat mai târziu ce se întâmplă. Aceștia sunt copiii crescuți fără tată de mici, din diverse motive. Unii tați au plecat la muncă în străinătate, alții pur și simplu nu și-au asumat responsabilitatea. Să dai din fund e ușor, mai greu e să crești un copil după.

Și toată imaginea asta mi se pare atât de tristă. Mi se pare trist ca un copil să nu știe cum arată tatăl, și să simtă nevoia lui și el să nu fie acolo. Și am și eu o întrebare pentru tații plecați la muncă în străinătate, că despre iresponsabili nu mai e nimic de zis…

Fraților, oare chiar merită să-ți lași copilul pentru bani? Adică să-l lași să crească așa cu o lipsă în suflet de la vârste fragede? Voi poate o să spuneți că eh, nu-i așa grav că el e încă mic și nu are ținere de minte. Da, nu are ținere de minte dar simte. El simte o lipsă pe care nu o poate elimina niciun munte de bani. Cred că o familie se poate descurca în România, fără să plece la muncă în străinătate și să-și lase copiii acasă. Părerea mea. Mai bine ești sărac material dar bogat sufletește decât să ai bani dar copilul tău să strige „tati, tati” la străinii de pe stradă.

Articole Recomandate

About The Author

  • ADD YOUR COMMENT