Pescarul
Nu de puține ori am început să ne descărcăm sufletele prietenilor povestind una, alta, căci am fost echilibrați de povești venite din partea acestora înainte de a termina noi ce avem de spus. Asta înseamnă că oamenii nu mai sunt obișnuiți să asculte, însă au pretenția să fie ascultați. Este o dovadă în plus de egoism și de nepăsare, de lipsă de prietenie sinceră până la urmă, cred că așa se poate caracteriza chestia asta. Nu suntem obișnuiți sau nu vrem, sau nu mai avem răbdare…
Da, e nevoie de răbdare atunci când vine un prieten la tine să se plângă de nu știu ce, mai ales dacă este genul de om care povestește întâmplarea de la Adam și Eva, cu amănunte care ar putea la fel de bine să le elimine din poveste și să se rezume la esențial. Apoi, dacă ai nimerit un prieten care are nevoie de un ceas pentru a-ți povesti o întâmplare banală. Ți-ai dat foc la valiză. Și să vrei să îl asculți nu poți pentru că nu au răbdare pur și simplu, fiind presat de chestiile pe care le ai și tu de povestit.
Nu știu dacă se va rezolva problema asta sau vom fi nevoiți pur și simplu să ne închidem în noi, să nu mai povestim nimic nimănui legat de propria persoană. Dacă nimeni nu vrea să te mai asculte din diferite motive este primul semn al unei societăți destul de egoiste și nepăsătoare. Prieteniile se bazează doar pe interese și chestii de genul, nu le o relație care implică și sentimente.
Voi sunteți genul de oameni care aveți răbdare și vă implicați în a asculta pe cel ce are nevoie? Sau îl repeziți imediat cu ce aveți voi de povestit?
