Sunt pasionat de camioane și chiar dacă nu am profesat niciodată, privesc cu mult interes pe cei care urcă pe net clipuri din acest domeniu. Îmi place să văd peisaje dar și să învăț lucruri noi. Totuși, rar de tot se întâmplă să întâlnesc pe cineva deosebit care se străduiește să învețe pe ceilalți. Daniel Cimpoieru este unul dintre cei care urcă pe net clipuri de instruire, precum cel de mai jos. Omul descrie pe larg atât procesul de vămuire dintre Italia și Elveția, cât și cel de retur, Elveția – Italia.
Și oricum, dacă veți urmări canalul lui veți vedea că are multe clipuri, foarte multe clipuri în care învață câte ceva. Eu unul aș fi capabil să pierd ore întregi uitându-mă la ce postează. Toate videoclipurile lui sunt educative într-un sens sau altul. Mă bucur să văd că mai există asemenea oameni, mă bucur să văd că bunătatea și altruismul nu au devenit un simplu mit. Sunt pe cale de dispariție, clar, însă din când în când mai vine câte un Daniel Cimpoieru și ne face să ne aducem aminte de faptul că mai există și oameni buni, pe alocuri.
Cei care doresc să aibă parte de o carieră în domeniul șoferiei, să facă bine să dea SUBSCRIBE la calcul lui de YouTube, cu siguranță vor avea ocazia să vadă cu ce se mănâncă meseria asta pentru că foarte multă lume vede pe net clipuri cu oameni care nu fac altceva decât să asculte muzică și să țină de volan, dar să fii șofer pe tir înseamnă mult mai mult de atât. Dacă vrei să fii șofer de tir, trebuie să te abonezi la acest canal de YouTube.