Tuesday 10th September 2024
10AM - 5PM, Mon - Fri

Nu e deloc greu să ajungi la concluzia aceasta atunci când te uiți la cine sunt cei care ajung prin Senat sau Parlament în general. De aproape 30 de ani, pe-acolo se perindă tot felul de analfabeți care nu numai că nu-s în stare să facă nimic pentru țară (probabil nici nu și-au propus), dar ne fac efectiv de râs prin discursurile pline de greșeli pe care le țin pe la diverse adunări sau emisiuni TV.

E normal să fie așa, e normal ca la conducerea țării să se afle analfabeți și proști pentru că așa este în marea ei majoritate societatea din care aceștia sunt aleși. Ori doar nu credeți că acești analfabeți, proști de dau în gropi, s-au pogorât în scaunele de conducere așa, ca Sf. Duh. Nu, oamenii au fost votați de alți oameni care se aseamănă și se identifică cu ei.

Ziceam și de hoți, că românii au o problemă cu cei de la putere care fură doar așa, pe Facebook, la nivel declarativ. În realitatea marea majoritate nu au o problemă întrucât și ei fură pe ici pe colo, pe unde se poate ciupi câte o combinație două. Cum este poporul așa este și clasa politică, De fapt, mai bine zis, clasa politică este oglinda societății și invers.

Citeam prin presă mai demult că unii politicieni au înjurat Diaspora, în timpul unei cumetrii pe manele sau ceva de genul. Păi dacă ne uităm pe YouTube în Trending, nu e plin de manele? Pe la blocurile din orașele noastre nu duduie manelele? Eu zic că da… Și cam acesta este adevărul, ca să faci bani în România trebuie să fii prost și hoț. Altfel, ca om cinstit și inteligent, nu te vei adapta.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back To Top