Așa s-ar părea dacă ne uităm un pic la cât de lacomi și de avari sunt unii dintre noi. Se chinuie o viață întreagă să strângă bani,m mașini case, de parcă ar mai exista o viață după cea actuală în care să se bucure de ce au adunat.
Cine este de vină pentru această Mentalitate? Nimeni nu știe, poate faptul că unii dintre noi am crescut în sărăcie iar odată ajunși la maturitate, am început să ne dedicăm întreaga viață averii, uitând practic să ne mai oprim.
E bună și averea dacă reușim să o strângem într-un interval de timp suficient de scurt încât să mai avem timp să ne și bucurăm de ea. Că dacă pierdem tinerețea pentru avere, n-am rezolvat nimic. Cine a spus că banu-i ochiul dracului a știut el la ce se referă.
Goana după niște obiecte care nu încap într-un sicriu e ridicolă și specifică nouă, românilor. Noi am rămas cu impresia că haina face omul, că mașina bengoasă și casa înaltă aduc respect în societate. Și nu e așa deloc.
Cu toții la final de viață, sunăm la funerare București. Vin băieții, ne iau, ne împachetează într-un cosciug iar casele, mașinile, televizoarele cât peretele, telefoanele de mii de euro rămân afară.
Dacă există sau nu viață după moarte, nimeni nu știe exact. Nimeni nu s-a întors vreodată de dincolo astfel încât să poată confirma, însă acest titlu vrea să scoată în evidență această trăsătură de caracter destul de urâtă a românilor.
Vor case, zeci de case, mașini de lux și mulți sunt în stare să calce peste cadavre doar ca să le obțină. De-asta și există atât de multe furturi în societate, la nivel de simplu individ sau persoană diplomatică.
Se pare că românii au hoția adânc înfiptă în ADN, la fel ca dorința de a acumula averi. Că de la averi pleacă totul, dacă am fi și noi o nație modestă, nu s-ar mai fura atât.
Fiecare s-ar obișnui cu cât obține din muncă cinstită și cu asta basta, însă incompetența profesională duce la furt de multe ori. Și la dorința de a avea tot mai mult, duce la lăcomie.
Dar cine știe, poate pe viitor nu vor mai fi oamenii așa de lacom precum sunt în prezent. Poate mentalitatea se va schimba și oamenii vor înțelege că indiferent dacă există sau nu viață după moarte, lucrurile de aici nu le vor putea lua cu ei.
Căci vorba aia, cu o moarte toți suntem datori și cel mai ciudat lucru este că multor ahtiați după averi le sună ceasul înainte să se poată bucura de tot ce au adunat. Ironia sorții, nu? Te chinui ani buni să pui bani într-un cont la care nu apuci vreodată să ai acces.