Măi fraților, nu știu voi, însă eu am urât dintotdeauna omul care te cheamă pe la el ca să te trimită nu știu pe unde. Cred că cu toții am avut acest gen de prieten care de lene te găsește pe tine mai fraier să te trimită ba după țigări, ba după pâine, ba după dracu de-amiază. Exact ca în celebra schiță cu Dem Rădulescu și Jean Constantin când au jucat în „Sărbătoritul”…
Nu-mi place genul acesta de oameni care profită de tine doar pentru că te văd așa, mai în spiritul ajutorului. De fiecare dată când ești bun ești luat de fraier și ești pusă să faci niște munci pe care în realitate nu ar trebui niciodată să le faci. Există destul de mulți oameni care au obiceiul să te cheme pe la ei în vizită și să te pună la treabă, ceea ce nu mi se pare deloc în regulă.
Păi cum ar fi să chem și eu pe la mine în vizită diverși iar când aceștia ajung, să le dau în brațe mopul, mătura, să îi pun să șteargă praful, să îi trimit să ducă gunoiul, să ia pâine, să îmi cumpere țigări, etc… Cele mai nesimțite gesturi acestea sunt, să chemi pe cineva în vizită pe la tine și să îl pui la muncă. Așa pot fi definiți prietenii pe interes după părerea mea.
Adică acei prieteni care mereu caută să profite la maxim de o situație, de o relație. Dacă vă pricepeți la reparat calculatoare și aveți un prieten profitor, de exemplu, nu veți ajunge să-i reparați doar lui calculatoarele gratis. Nuuu, veți ajunge să reparați gratis calculatoarele și pentru prietenii lui și pentru rudele sale, etc… O atitudine josnică după părerea mea…