Foarte multă lume mă întreabă de ce nu-mi schimb încă telefonul, că are oricum 2 ani, bateria nu mai ține aproape deloc, touchscreen-ul este spart de zici că a fost sub șenila unui tanc, și așa mai departe. Păi, sincer să fiu, ca să răspund încă din start la această întrebare, nu mă interesează momentan telefonul. Am spus de multe ori faptul că aș putea oricând să revin la un Nokia 3310 fără să mă tăvălesc pe jos din cauza faptului că nu am Facebook la purtător.
Nu-mi voi schimba acest telefon (un Samsung Galaxy Grand Neo Dual Sim) până în secunda în care-și va da obștescul sfârșit. Până atunci, nu mă interesează alte telefoane. Am căutat mai demult pe net un Nokia 6600i Slide și din păcate nu am găsit.
Pentru mine acel telefon, din metal, este foarte bun. Actualul Samsung s-a spart pentru că mi-a căzut din mână, am reputație de om cu două mâini stângi din păcate. Sunt foarte neîndemânatic așa că s-ar putea să fie și unul dintre motivele pentru care încă nu mă grăbesc să dau alte mii de lei pe un alt telefon, cu siguranță va ajunge ca după război în doar câteva luni de zile.
Ce telefon mi-aș cumpăra acum dacă aș fi nevoit? Păi cred că tot ceva de la Samsung de maxim 2000 de lei. Nu am de gând să cheltui o avere, și 2000 de lei mi se pare destul de mult oricum.
Nu am de gând să cumpăr altă marcă pentru că m-am obișnuit cu softul Samsung și oricum pare cel mai bine optimizat dintre toate. Chiar dacă chienzăriile sunt mai performante, nu știu cum e cu softul lor pe termen mediu și lung, la testare, așa în câteva zile nu prea ai cum să le dai peste cap, apropo de review-urile telefoanelor chinezești…