Am auzit aseară o chestie care m-a lăsat gură-cască. O pungă de zahăr la penitenciar costă 10 lei. Adică la acel magazin de la care ai voie să mergi o dată pe săptămână să cumperi ce ai nevoie. Cum Dumnezeului este posibil așa ceva? De ce tocmai 10 lei?
Adică eu înțeleg că magazinele care practică asemenea tarife sunt ale celor care conduc ori ale rudelor acestora, dar chiar în halul acesta? Cred că nici pe Coasta de Azur nu sunt preșurile de 4 ori mai mari față de normal. E ceva incredibil, păcat că nu se face o anchetă la televizor să se scoată la iveală toate chestiile astea…
Acum, or să vină unii dintre voi care or să spună că am milă de violatori, criminali, tâlhari. Frate, nu… Chiar nu am nici o treabă cu mila în cazul celor care ajung după gratii, însă mi se pare ceva aberant ca un magazin să practice prețuri de 4 ori mai mari doar pentru că poate și pentru că totul se desfășoară în interiorul unui penitenciar unde presa nu ajunge aproape niciodată.
E de-a dreptul scandalos nu pentru că cineva ar vrea să se pricopsească pe seama unor scursori ale societății, ci lăcomia asta atât de absurdă… cum mă 10 lei punga de zahăr?
Sper ca pe viitor să se reglementeze lăcomia asta celor puși pe căpătuială indiferent unde se află magazinele. Repet, pe mine nu mă șochează ideea în sine de a mări prețurile, ci adaosul acesta de 400%, lăcomia asta împuțită. E de-a dreptul ridicol cât de multe mizerii se pot întâmpla în țara asta doar pentru că nimeni nu este interesată de nimic.