Pescarul
Astăzi am văzut o căruță. Fără cal, doar căruța și m-am gândit cât de săracă este țara asta, cât de departe suntem noi de civilizația pe care o vedem prin Germania sau Olanda sau chiar Spania.
Noi încă mai avem căruțe prin oraș care circulă de colo colo în speranța că vor găsi ceva moloz de cărat, moloz pe care-l vor duce căruțașii undeva unde numai ei știu, încercând de altfel să nu fie prinși de către poliție în tot acest timp.
În orașe din cât am înțeles eu a fost interzisă circulația acestora, iar în afara orașelor parcă dintotdeauna a fost o problemă cu ele. De ce? Pentru că indiferent cât de bine sau prost semnalizate au fost, acestea au provocat mari accidente, cutremurătoare.
Nu știu câți ani trebuie să mai treacă să nu mai vedem asemenea lucruri, asemenea sărăcie lucie. Eu sunt curios dacă cei care dețin acea căruță au ținut măcar o dată în mână un telefon mobil sau dacă în ale lor case de chirpici a existat vreodată un televizor. Sunt oameni atât de săraci încât nu ai ce așteptări prea mari să ai de la ei în ceea ce privește educația.
Este de-a dreptul cutremurător să te gândești că acei copii, de țigani ce-i drept dar copii, nu vor avea niciodată ocazia să învețe carte, ei nu vor fi trimiși niciodată la școală sau chestii de-astea. Viețile lor vor fi întotdeauna osândite.
Mă gândesc de multe ori că doar șansa a făcut să nu fiu eu în locul lor. Puteam de asemenea să fiu și prin Somalia să storc cactușii de apă… Cât de mult contează uneori să avem o șansă în viață… Asta pentru cei care se viată mereu că nu au cine știe ce telefoane, tablete si laptopuri de zeci de mii de lei.
