Thursday 12th December 2024
10AM - 5PM, Mon - Fri

De-a lungul timpului, băieții ăștia de la Coca Cola au venit cu fel de fel de inovații. Au băgat în suc lămâie, au scos zahărul, au făcut fel de fel de experimente cu cireșele sau vanilia. Ei bine, ultimul asemenea experiment mi se pare de departe și cel mai deplasat. De ce mi se pare deplasat acest Coca Cola Life? Pentru că are un gust foarte rău. Mie personal mi se pare că aș bea medicamente. De fapt, cred că acele capsule efervescente CaMgZn au un gust mai bun ca acest produs controversat.

Dacă te uiți pe net o să observi că acest Coca Cola Life este destul de criticat și nimeni nu înțelege de fapt cum a ajuns acest produs pe piață. Adică eu înțeleg ideea de experiment dar nimeni nu va cumpăra un suc dacă are gust nașpa. Și sunt curios cum au ajuns ei la concluzia că ștevia e foarte bună pentru a fi băgată în Coca Cola? Adică ei nu au oameni la centrele lor care să le spună „Ăăăăă, are gust de medicamente, nu ar fi bine să scoatem pe piață așa ceva”…

Eh, probabil că în momentul în care ești o companie celebră, cu capital de miliarde de dolari și știi că nu mai depinzi de lansările de produse întrucât ai deja câteva pe piață care se vând ca pita caldă, apar asemenea experimente ciudate. Păi ce să facă și băieții de la Coca Cola? Să stea toată ziua și să aștepte să li se vândă produsele? Eh, mai bagă și ei un păstârnac, o ștevie, o pătlagină prin dozele alea. Să nu se plictisească sau ceva de genul… Haide bre, că nu e posibil…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back To Top