Urmăresc pe Facebook și pe YouTube un camionagiu pe nume Truckerboy. Este prin Anglia și face curse și prin Irlanda, Scoția, etc. Ei bine, omul a postat poza de mai jos în decursul acestei dimineți și vrea să arate o realitate pe care mulți nu ar crede-o. Despre ce este vorba? Ei bine, la McDonalds există un panou pe care este trecut angajatul lunii, iar o româncă avea această distincție pentru luna iulie din câte am reținut. Românii în străinătate sunt egali cu cei în țara cărora se duc.
Străinii apreciază românii pentru că sunt oameni foarte muncitori, drept dovadă, iată poza de mai jos. Atunci când un angajat român este desemnat cel mai bun pentru o anumită lună, înseamnă că este egal, dacă nu chiar peste străini. Știu că sunt și români care se duc la muncă în străinătate și ajung să se facă de râs și să ne facă de râs, dar acum asta e. Asta e realitatea. Din păcate nu avem ce face, trebuie să acceptăm și ideea că unii români sunt foarte neserioși.
Pentru cei care își văd de treabă, respectele mele. Chiar cunosc oameni care muncesc din greu în străinătate și merită să fie premiați și apreciați de cei pentru care lucrează. Din cauza sărăciei, foarte mulți români sunt tentați să dea tot ce pot în străinătate, pentru că este o șansă la normalitate căreia nu doresc să dea cu piciorul. Românii sunt oameni muncitori majoritatea și de multe ori mi-e ciudă că s-a clădit așa un mit al neseriosului, al hoțului, al violatorului, al tâlharului, cerșetorului și țiganului în jurul acestuia. Chiar nu merita…