Wednesday 4th October 2023
10AM - 5PM, Mon - Fri

Am înțeles că se va organiza un referendum în urma căruia, poporul român va decide dacă vrea lege pentru grațiere și amnistie sau nu. Întrebarea mea este dacă nu cumva la acest referendum se vor duce la fel de mulți oameni ca la alegeri, oameni care vor vota exact ca la alegeri când PSD-ul a câștigat într-o proporție covârșitoare. Evident, acest referendum este inutil dar este înaintat de către Președinte din cauza faptului că în momentul în care PSD-ul a făcut campanie electorală pentru alegeri, nu a promovat acest proiect al amnistiei și al grațierii. Cică ar fi venit cu el imediat după ce alegerile s-au terminat și a încercat să-l treacă pe furiș prin parlament, ceea ce este parțial adevărat.

Dar în cazul în care acest referendum o să aibă loc, cine se va duce la vot? Tot ca la alegeri? Atunci nu vor fi bani dați de pomană și timp pierdut? Eu observ o chestie destul de interesantă și anume că în ultimele săptămâni, în loc să se treacă la guvernarea țării așa cum trebuie, există fel de fel de amânări și tergiversări care mai de care mai ridicole și mai stupide.

Acum, au apărut și aceste proteste în stradă la care au participat zeci de mii de oameni. Dar dacă s-ar fi dus la vot, acum mai erau nevoiți să iasă în stradă? Sau lenea-i mare, iasă ditamai boacăna, apoi începem să ne dăm seama de cât de nașpa a ieșit tot din cauza noastră și facem proteste peste proteste. E dreptul fiecăruia să protesteze, dar oare nu ar fi mai bine să voteze?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back To Top