Ce știe să facă o pițipoancă?

Mi-am pus de multe ori întrebarea asta: ce știe domne să facă o pițipoancă? Ce este o pițipoancă? O pițipoancă este o femeie care se îmbracă foarte provocator, este foarte atentă cu imaginea sa, stă numai prin saloanele de înfrumusețare, poartă tocuri, o geantă mare pe umăr și musai ochelari de soare pe nas chiar dacă afară plouă. Are buzele mari, este machiată destul de strident, la limita dintre kitsch și o femeie care practică cea mai veche meserie din lume. Este plină de sclipici din cap până în picioare, chiar și husa de la iPhone – obligatoriu iPhone – este plină cu sclipici.

Dar ce știe să facă o asemenea femeie și de cei ți-ai dori una? De ce ai vrea o femeie care petrece mai mult timp pe la saloanele de înfrumusețare decât femeile care se luptă pentru titlul de Miss America? Statul în oglindă nu este o activitate foarte productivă. Femeile care au pițiponceala în sânge nu știu frate să facă absolut nimic, nu sunt bune nici măcar de futut. Ele sunt niște mironosițe cum n-a văzut Parisul, nu sunt în stare să pună un ou în tigaie. Sunt mereu foarte atente să nu-și strice unghiile și să facă un selfie pe secundă, în goana lor disperată după popularitate online.

Asta e boala secolului 21 frate, popularitatea online, nu stresul, nu cancerul. Cu cât ești o fufă mai plină de bășini, mai falsă și mai proastă, cu atât vei strânge mai multe like-uri la poze. Dacă mai faci și un selfie în care mai lași un sân, doi pe-afară sau un cur mai la vedere, e clar că labagii Facebook-ului te vor umple nu doar de spermă, ci și de popularitate. Like-urile nu vor înceta să curgă niciodată pentru o asemenea femeie. De ce? Păi pentru că acesta e adevărata fața a poporului român…pițipoancă

Articole Recomandate

About The Author

  • ADD YOUR COMMENT