Wednesday 4th October 2023
10AM - 5PM, Mon - Fri

În România există foarte multe mașini, multe dintre ele cumpărate pentru a căpăta un oarecare statut social. E lucru știut că în țara asta dacă umbli cu un Audi ești bine văzut, dacă umbli cu un Renault ești văzut drept ultimul sărăntoc, cu gaură în talpa de la pantof și toate cele. Evident nu toți cei care-și cumpără mașini scumpe și le permit întreține și sincer să fiu, nu oricine-și cumpără o mașină în general, fie ea și veche, o poate întreține.

Dar ce înseamnă până la urmă o mașină pe care o poți întreține?

Mașină pe care o poți întreține – mașină la care poți schimba orice tip de piesă fără să mori de foame următoarele 2 luni de zile. Cam asta ar fi definiția mașinii pe care o poți întreține și dacă ar fi să o respectăm întocmai, ar însemna ca 90% dintre mașinile diesel care circulă azi pe stradă, să dispară. De ce? Păi pentru că nu știu câți dintre voi vă permiteți să cumpărați o pompă de injecție nouă sau injectoare noi atunci când acestea se defectează.

O mașină pe care să o poți întreține înseamnă să-i poți cumpăra orice piesă nouă, nu din dezmembrări. Din acest punct de vedere, faceți un calcul și vedeți câți oameni nu ar trebui de fapt să aibă mașinile pe care le conduc azi. Este un calcul foarte valabil într-o țară normală, însă România nu este o țară normală. Aici oamenii vor mașini cât mai scumpe, să fie cât mai bine văzuți, cu toate că în momentul în care aceste mașini se defectează, depind 100% de centrele de dezmembrări, centre din care bineînțeles că nu ești sigur niciodată pe ce cumperi și nu ai nici o garanție.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back To Top