PescarulVeneam acasă în urmă cu câteva zile când, dintr-o dată, simt ceva pe la picioare. Parcă lovisem ceva așa, ușor. Când mă uit, un pisoi de maxim 2 palme… WTF… Luat pisoi, mângâiat, pupat, jucat, răsfățat, cumpărat salam și dat, din nou mângâiat, pupat, jucat, mângâiat și mângâiat. Nu pot frate, când dau pe stradă de câini sau pisici super prietenoase, nu pot să mă abțin. E unul dintre momentele în care regret faptul că nu stau și eu la casă. Probabil aș avea ceva grădină zoologică acolo. Și totuși, ce faci atunci când găsești un pisoi pe stradă?
Păi, nimic. Nu ai ce să faci dacă nu-l poți lua casă decât să-l lași acolo unde l-ai găsit. Din păcate, în România nu există organizații care să se ocupe cu colectarea de animale fără adăpost și repunerea lor în circulație via adopții. Or fi prin București dar în provincie, în special în orașe micuțe precum Drobeta Turnu Severin, niciodată. Tot ce poți să faci este să le dai ceva de mâncare și să le asiguri câteva zile în plus de extra-viață, până poate găsesc pe cineva care le pot lua de pe stradă.
Mie îmi pare rău de ele și reprezintă unul dintre motivele pentru care am ajuns să urăsc țara asta: nimeni nu vrea să rezolve problema animalelor de pe stradă. Încă suntem singura țară din UE în care câinii (fără covrigi în coadă) umblă în haite printre blocuri, iar pisicile miaună până își pierd glasul de prin tufe, în căutarea unui potențial stăpân. E o imagine tristă a unei țări care din punctul acesta de vedere, nu cred că se va schimba vreodată.
