Ai de transportat mobilă în Pitești? Iată la cine poți apela

transportat mobilă Din pricina nivelului de trai scăzut din România, oamenii au început să se reprofileze, în sensul că au început să caute să-și sporească veniturile cu activități pe care le pot efectua în timpul liber, ori au decis să își deschidă mici afaceri de care să se ocupe singuri, fără prea mulți angajați. Domeniul transporturilor este cel mai bun exemplu. Atât timp cât există consum, există și nevoia de transport.

O axă interesantă a transportului se leagă de transportul de mobilă. Există foarte multe anunțuri pe internet în care oamenii își pun la dispoziție dubele, camionetele și camioanele pentru cei care doresc să se mute. Adevărul este că o mutare implică evident contractarea unui asemenea serviciu de transport, nu se poate căra mobila cu mașina normală. Este nevoie de volum.

Ok, în momentul în care te afli de exemplu în Pitești, la cine ar fi indicat să apelezi dacă vrei să te muți? Cum să alegi dintre atâtea anunțuri, un om serios care să te ajute, nu să te încurce? Ei bine, ideea este în felul următor: dacă dorești servicii profesionale de transport mobilă Pitești, trebuie să apelezi la specialiști. Există companii precum www.professionalmovers.ro.

Diferența între a apela la profesioniști în mutări și a apela la cineva care are o dubă pe care o închiriază după necesități este foarte mare. O companie specializată în mutări precum Professional Movers nu te ajută doar cu transportul, doar cu o camionetă. Serviciile profesionale de transport mobilă sunt mult mai complexe și le voi detalia puțin în cele ce urmează.

Ce sunt serviciile de transport mobilă efectuate de profesioniști?

Serviciile de transport mobilă efectuate de profesioniștii de la Professional Movers implică foarte multe operațiuni, după cum urmează:

  • Ambalarea corespunzătoare a mobilei în vederea transportului și/sau manipulării
  • Dezasamblarea mobilei foarte grea sau foarte veche și asamblarea ei la noua locației
  • Transportul mobilei pe scări și încărcarea ei în camionetă
  • Transportul mobilei cu camionete/camioane, la volanul cărora se află șoferi responsabili
  • Transportul mobilei de la camionetă la noua locației

Cu alte cuvinte, dacă apelezi la profesioniști tu nu mai pui mâna pe nimic, pur și simplu ei vin, îți mută mobila și lucrurile personale din A în B fără niciun fel de problemă. Nu mai trebuie să te rogi de nimeni să vină să te ajute. Plătești pur și simplu pentru un serviciu și apoi nu mai ai treabă cu ce se petrece acolo. Dacă îți e teamă pentru mobila ta, trebuie totuși să știi faptul că aceste companii specializate în mutări profesionale dețin și asigurări, nu doar oameni experimentați care cu așa ceva se ocupă de ani buni. Mobila ta va fi mereu în siguranță, va fi întotdeauna pe mâini bune.

Professional Movers a apărut pe piața din România în anul 2008. Compania are în spate 13 ani de experiență și deși mulți ani de zile a activat doar în București și în străinătate, în ziua de azi se pot bucura de serviciile lor și locuitorii din Pitești, Brașov, Timișoara, Constanța și Iași.

Rămâne la alegerea fiecăruia dacă apelează la asemenea servicii profesionale sau dacă decide să se chinuie să se mute singur. Cine a trecut printr-o mutare sunt ferm convins că va recomanda aceste servicii profesionale oricui aude că trebuie să facă acest pas. La fel vor face și cei care au apelat deja la servicii de mutări profesionale și au observat cât de simplu este să te muți fără să depui efort.

2021 se anunță un an aglomerat pentru companiile de mutări, așa că dacă te bate gândul să faci și tu acest pas, grăbește-te. Sună pe cei de la Professional Movers și stabilește cu ei data mutării. Deja programările se fac cu luni de zile înainte, dat fiind faptul că anul 2020 a fost aproape complet blocat de restricții și de pandemia generală. Vei constata și faptul că prețurile lor sunt absolut decente. Multă lume s-a ferit până acum de aceste servicii de mutări profesionale întrucât credeau că sunt scumpe, fapt ce nu este deloc adevărat dacă ne uităm la lista cu beneficii de mai sus.

About The Author

  • ADD YOUR COMMENT